Seminar Exploatarea sistemelor de canalizare 15-17 septembrie

Seminar Exploatarea sistemelor de canalizare 15-17 septembrie

Seminar Exploatarea sistemelor de canalizare 15-17 septembrie

Fundaţia Româno-Germană Aquademica organizează
în perioada 15-17 septembrie 2014, seminarul
„Exploatarea sistemelor de canalizare”. Locaţia seminarului este Pensiunea Sus în Sat situată în localitatea Gărâna nr. 90, comuna Brebu Nou, județul Caraș-Severin.

 Activitatea de exploatare a sistemelor de canalizare ocupă un loc important pe lista cheltuielilor de bază ale unui operator de alimentare cu apă și de canalizare. De aceea este necesară cunoașterea detaliată a operațiunilor incluse în această activitate. Acest seminar abordează pe lângă aspectele introductive, mai ales pe cele de curățare a canalului, căci acest lucru este primul pas pentru orice altă activitate ce trebuie desfățurată în canal.

Prognozele privind sistemul de canalizare arată că în viitor, depunerile de materii grosiere vor crește din cauza tendinței de trecere de la sistemele unitare de canalizare la cele separative și a scăderii consumului de apă potabilă datorat contorizării. Astfel va dispărea efectul de autocurățare a canalizării, iar depunerile vor fi din ce în ce mai mare. Prin urmare, va fi nevoie de un program complex de curățare și întreținere a sistemelor de canalizare, ceea ce poate duce la creșterea cheltuielilor companiei. Însă, pentru realizarea corectă a aceastei operațiuni este nevoie de o vastă pregătire profesională asupra practicii curente și a utilajelor necesare.

Din păcate, la nivel mondial există foarte puțină literatură în ceea ce privește o curățire optimă a canalului. Pentru ca această muncă să fie eficient realizată, trebuie dobîndite cunoștințe primare ce încep cu materialele folosite în construcția de canal, utilajele disponibile si gradul de eficiență a acestora din punct de vedere al costurilor și al transpunerii cerinței de a avea un canal curat.

Seminarul se adresează personalului care lucrează în domeniul exploatării și întreținerii sistemelor de canalizare, în special, angajaților din domeniu cu studii superioare.

Lector:

dipl. ing. Peter Köstner – director departament în cadrul Departamentului de Evacuare și Epurare a Apelor Uzate, al Primăriei Tehnice München.
Pentru detalii complete accesati: Invitatie Aquademica_Exploatarea sistemelor de canalizare