Convocator Aquademica: clubul Epurării se reunește în aprilie

Convocator Aquademica: clubul Epurării se reunește în aprilie

Fundaţia Aquademica invită, ca în fiecare primăvară, la Timişoara, specialiștii în tratarea apelor uzate, la întâlnirea Clubului Epurării, for de discuţii aplicate pentru toţi cei care lucrează în acest domeniu. În perioada 4-5 aprilie 2019, specialiștii companiilor de apă sau firmelor de profil sunt așteptați, așadar, la Staţia de Epurare Stan Vidrighin, din Timișoara, strada Păstorilor nr. 1.

Problematica propusă pentru agenda întâlnirii se referă la impactul schimbărilor climatice în funcționarea stațiilor de epurare, impact ce generează probleme majore și dificil de gestionat. Schimbul de experiență și studiile de caz din fiecare județ în parte vor defini, cu siguranță, și această întâlnire drept una utilă şi constructivă.

Termenul limită de înscriere este 1 aprilie. Mai multe detalii se găsesc în formularul de invitație, care conține și talonul de participare și poate fi descărcat de aici:
INVITAȚIE CLUBUL EPURARII 4-5 aprilie 2019