Conferința Internațională Eco-Impuls 2015

Conferința Internațională Eco-Impuls 2015

În perioada 1-2 octombrie 2015, în perimetrul Stației de Epurare Stan Vidrighin Timișoara, de pe strada Păstorilor nr. 1, se va desfășura ediția a patra a Conferinței Internaționale Eco-Impuls, cu tema „Proiecte de infrastructura mare”. Conferința va reuni specialişti din cadrul operatorilor de servicii publice, reprezentanți ai companiilor de prestigiu, furnizoare de echipamente sau prestatoare de servicii, nume sonore din mediul universitar şi institute de cercetare. Domeniile principale cărora Eco-Impuls se adresează sunt serviciile de apă-canal şi deşeuri.

Eco-Impuls este un forum de discuții științifice susținute de specialiști din domeniul apei, din România și Germania. La Eco-Impuls 2015 și-au anunțat deja participarea peste 20 de lectori germani din zona serviciilor publice muncheneze.

Conferința internațională este organizată de Fundația româno-germană Aquademica, Aquatim SA, Asociația Română a Apei – Comitetul Teritorial Vest și Universitatea Politehnica Timișoara.

În premieră, în cadrul ediției cu numărul patru a Conferinței Eco-Impuls, se va desfășura  Concursul Profesional “Stan Vidrighin”, dedicat instalatorilor.  La competiție pot participa atât reprezentanţi ai operatorilor regionali cât şi ai companiilor de specialitate din ţară şi din străinătate. Competiția va avea loc în prima zi, pe 1 octombrie, începând cu ora 10, pe o platformă amenajată în cadrul staţiei de epurare Stan Vidrighin din Timişoara. Competitorii se vor întrece în realizarea unui branşament de apă într-o conductă aflată sub presiune. Echipa care realizează branşamentul în cel mai scurt timp va fi declarată câştigătoare.

Deschiderea oficială a conferinței va avea loc joi, 1 octombrie, ora 9, la sediul Stației de Epurare Stan Vidrighin, din strada Păstorilor nr.1.

 Vă așteptăm să fiți alături de noi, în cele două zile de conferință!

 

Dr. ing. Ilie Vlaicu

Director General

Similar Articles

  • 28-29 mai – Seminarul „Recrutarea de personal în sectorul serviciilor publice de apă”

    28-29 mai – Seminarul „Recrutarea de perso ...

    Fundaţia Româno-Germană Aquademica organizează în perioada 28 - 29 mai 2019, între orele 9-14 seminarul „ Recrutarea de personal în sectorul serviciilor publice de apă”. Locaţia seminarului este strada Gheorghe Lazăr nr. 11 A, Timișoara (sediul Aquatim SA). Seminarul se adresează personalului de la nivelurile executive-management și middle-management din sectorul serviciilor publice de apă.

    read more
  • 11-12 Aprilie – Seminar „Evaluarea satisfacției clienților”

    11-12 Aprilie – Seminar „Evaluarea satisfa ...

    Motto seminar: „Dacă SATISFACȚIA exprimă o evaluare generală a trecutului relației dintre o companie și [...]

    read more
  • Conferința Aquademica

    Conferința Aquademica

    Conferința Internațională Aquademica se va desfășura în perioada 11-12 octombrie la Timișoara. Tematica din acest [...]

    read more