Aquademica premiată la Expo Apa 2011

Aquademica premiată la Expo Apa 2011

La cea de-a 13-a ediţie a manifestării Expo Apa – Bucureşti, Aquademica s-a întors cu un premiu de apreciere din partea Asociaţiei Române a Apei  pentru „cel mai performant centru de pregătire vocaţională din domeniul apei ”. Rodul parteneriatului Aquatim – Primăria München, fundaţia şi-a deschis porţile anul trecut iar interesul specialiştilor de a participa la programele de pregătire profesională este tot mai mare. Venit din partea ARA, asociaţie profesională din România, acest premiu confirmă încă o dată rolul şi importanţa dezvoltării resurselor umane din domeniu.

 Expo Apa este o manifestare anuală la care participă reprezentanţi ai operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare din ţară, ai autorităţilor centrale şi locale, ai instituţiilor de învăţământ superior şi cercetare, ai Comisie Europene şi ai instituţiilor financiare internaţionale. Evenimentul se adresează tuturor specialiştilor din domeniul apei şi nu în ultimul rând publicului larg interesat de îmbunătăţirea performantelor tehnice şi manageriale ale sectorului.

Leave a Reply