Aquademica lansată on-line

Aquademica lansată on-line

De curând a fost lansat site-ul Fundaţiei Aquademica, www.aquademica.ro, un pas în direcţia comunicării şi a perfecţionării profesionale pentru cei care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei mediului. Fundaţia a luat fiinţă în anul 2009 în urma parteneriatului încheiat între Aquatim SA şi Departamentul de Evacuare şi Epurare a Apelor Uzatedin Munchen. Dezideratul fondatorilor este acela de a crea un mediu propice colaborării şi dezvoltării profesionale pentru operatori regionali, cadre universitare, cercetători, reprezentanţi ai instituţiilor publice etc.

Ştirile din activitatea organizaţiei, seminariile, cursurile, noutăţile tehnologice din domeniu, studiile de cercetare, evenimentele sau curiozitătile din sectorul apei vor face obiectul temelor ce vor fi abordate în paginile site-ului Aquademica. Cei interesaţi vor avea posibilitatea să primească periodic informaţii prin abonarea la newsletterul electronic direct de pe site.
“Bazându-ne pe experienţa partenerilor noştri din Munchen, pe viitoarele colaborări şi parteneriate dar şi pe dorinţa de reuşită a celor implicaţi vom încerca să creăm din Aquademica un veritabil centru de competenţă profesională în domeniul protecţiei mediului.” Dr. ing. Ilie Vlaicu, director general Aquatim SA.

Pentru informaţii suplimentare
Radu Răcelescu, radu.racelescu@aquademica.ro, tel. 0256 201 370

Leave a Reply