Aquademica la târgul internaţional Wasser Berlin

Aquademica la târgul internaţional Wasser Berlin

Fundaţia româno-germană Aquademica, alături de Aquatim SA  şi municipalitatea timişoreană sunt reprezentate zilele acestea la cel mai important eveniment german din sectorul apei potabile şi uzate, Wasser Berlin International. Din delegaţia română, organizată de Asociaţia Română a Apei, face parte şi primarul Gheorghe Ciuhandu.

Astăzi, 3 mai, în cadrul forumului internaţional, la sesiunea dedicată României, oraşul de pe Bega va fi adus în atenţia publicului de către doi vorbitori. Directorul general al Aquatim, dr. ing. Ilie Vlaicu va susţine lucrarea „Principalele avantaje ale regionalizării serviciilor de apă şi canalizare din judeţul Timiş”, lucrare care sintetizează aspecte ale cadrului legislativ şi instituţional în care companiile româneşti de apă pot deveni operatori puternici pe piaţă, capabili să realizeze investiţii de anvergură pentru modernizarea şi construirea staţiilor de tratare, epurare şi a reţelelor de apă şi canalizare. Lucrarea prezintă ca studiu de caz compania Aquatim, care a reuşit de mai multe ori să acceseze fonduri internaţionale pentru programe mari de investiţii.

Dl. Peter Köstner, director în cadrul departamentului ape uzate de la Primăria München va vorbi despre fundaţia româno-germană Aquademica şi transferul de cunoştinţe şi bune practici în domeniul utilităţilor de apă şi canalizare de la specialiştii germani. Fundaţia Aquademica, îşi are bazele pe parteneriatul dintre primăria din Timişoara şi cea din München şi reprezintă soluţia propusă de Aquatim, la nivel naţional, pentru dezvoltarea profesională a domeniului, programele sale de instruire fiind concepute după regula „de la practicieni pentru practicieni”.

Wasser Berlin International, care are loc în capitala germană în perioada 2–5 mai, se adresează specialiştilor din domeniu dar şi marelui public, fiind în acelaşi timp un mare târg specializat, gazda unor conferinţe şi forumuri profesionale internaţionale, dar şi a multor expoziţii şi programe educaţionale pentru elevi sau pentru oricine doreşte să se familiarizeze cu domeniul apei.

Leave a Reply